Jocul in Sectia de Terapie Intensiva Neonatala (Apasa aici pentru a citi mai mult)

Jocul poate fi definit ca fiind orice fel de activitate liber aleasa, intrisec motivationala si personal regizata. Acesta este vital pentru dezvoltarea fizica si motorie, dar si pentru dezvoltarea sociala, emotionala si intelectuala.

Jocul in Sectia de Terapie Intensiva Neonatala ar putea sa reprezinte o provocare datorita starii clinice a bebelusului, care s-ar putea sa nu fie potrivita pentru desfasurarea unei activitati; datorita zgomotelor ce distrag atentia, a echipamentelor medicale la care bebelusul este conectat, a procedurilor regulate la care bebelusul este supus sau a spatiului insuficient pentru a pastra jucariile. In cazul nostru, jocul a fost o problema deoarece Aurora si Victoria aveau boala cronica a plamanilor si  isi foloseau majoritatea energiei pentru a respira. Cu toate acestea, noi am incercat sa le stimulam in asa fel, incat sa nu fie foarte solicitant si stresant pentru ele.

Pe langa faptul ca am vorbit si le-am cantat oricand a fost posibil, ne-am asigurat ca aveau jucariile potrivite varstei lor, si care, au fost recomandate si de terapeutul de joaca si de terapeutul ocupational- de exemplu, lumini senzoriale sau instrumente muzicale. Am folosit pana si aplicatii pe telefon pentru stimularea vizuala.

Aurora jucandu-se cu luminile senzoriale puse la dispozitie de catre spital.

Sesiunea noastra de joaca in Sectia de Terapie Intensiva Neonatala a reprezentat o oportunitate de a ne apropia mai mult,  de a observa progresul psihologic al fetelor si de a imparti zambete, ceea ce ne incanta enorm. Daca Aurora si Victoria erau treze in acelasi timp si binedispuse, obisnuiam sa le punem pe un covoras de joaca si sa le observam indeaproape, asigurandu-ne ca apa din tuburile ce apartineau aparatului de respiratie, nu le ajungea in nasuc.

Aurora si Victoria jucandu-se impreuna.

Uneori le puneam in balansoare, una langa cealalta, si le delectam jucandu-ne ‘’de-a v-ati ascunselea’’, citindu-le povesti sau aratandu-le diferite jucarii. Am incercat sa facilitam jocul prin punerea fetelor intr-o pozitie confortabila; de exempu, facand rulou din paturica si punandu-l sub cap, astfel ele se simteau sprijinite, dar totodata si forma capului era corectata. Bebelusii sunt predispusi la plagiocefacie, datorita scalpului relativ moale.

Cand se aflau pe covorasul de joaca, obisnuiam sa punem rulouri din prosop in jurul lor pentru a incuraja miscarea, impreunarea mainilor sau atingerea picioruselor. La bebelus sanatos, nascut la termen, aceste lucruri se intampla natural, iar parintele observa doar ca bebelusul se rostogoleste deja sau isi pune piciorusele in gurita. Spre deosebire de acesta, copilul prematur are nevoie de ajutor cu cele mai simple lucruri pentru a-si  intari mobilitatea, forta si increderea in sine, iar jocul reprezinta cea mai buna cale prin care aceste lucruri pot fi atinse.

Cand Maria avea permisiunea sa isi viziteze surorile, ea le aducea jucariile ei ca sa se joace cu ele, si se prefacea ca este doctor si ca le trateaza.  A fost fascinant sa vedem conexiunile pe care jocul le creeaza si cum ii ajuta pe cei mici sa comunice. Cand Maria era in preajma lor, Aurora si Victoria o urmareau si ii zambeau, aratand ca adora prezenta ei.

Maria jucandu-se cu Victoria.

Este foarte important de stiut ca un copil prematur sau bolnav are propriul ritm de joaca, iar parintii ar trebuie sa il respecte si sa se ghideze dupa acesta, pentru a se asigura ca respectivul copil nu este suprastimulat sau in dificultate. Ori de cate ori copilul arata ca este obosit sau in dureri, acesta trebuie sa primeasca oportunitatea de a se odihni si de a se recupera, pana cand el insusi arata ca este pregatit sa se joace din nou. Aurora si Victoria aveau, de asemenea astfel de momente, cand vroiau doar sa doarma, sa fie tinute in brate, si nefiind atrasi de nicio jucarie sau activitate, iar noi le-am ascultat.

Mai mult decat atat, Aurora avea o perioda cand era hranita incontinuu prin tub NJ, ( metoda de hranire direct in intestinal subtire) deoarece era blocata din punct de vedere respirator, iar doctorii au considerat ca ar fi de ajutor pentru plamani daca stomacul era gol. Astfel posibiliatea de a vomita era redusa, ceea ce prevenea aspiratiile de catre plamani. Inserarea tubului NJ necesita  multa atentie, maiestrie si o radiografie, care sa confirme daca tubul este in locul potrivit. De-a lungul acelei perioade, am fost extrem de atenti la modul in care o miscam pe Aurora, sau o lasam  sa se joace. Totodata, fusesem restrictionati de pompa pentru administrarea laptelui.

Aurora avand tubul NJ.

In concluzie, jocul in Sectia de Terapie Intensiva Neonatala este crucial, desi uneori, este atat de greu de realizat. Pentru mine era foarte suparator si stresant sa am grija de atatea tuburi si cabluri; pentru a nu trage ceva dupa mine, sau mai mult, pentru a nu le rani pe fete. Am visat ziua in care puteam alerga in parc cu ele, lasandu-le sa se rostogoleasca si ridicandu-le catre cer, fara nicio retinere, fara niciun impediment. Imi doream cu disperare acea libertate, iar cand am abtinut-o, a insemnat o reala descatusare.

Multumesc ca ai citit!

Advertisement

Despre familie si emotii

Ce inseamna familia pentru tine?

Familia este un loc unde gasim sprijin, bunatate, iubire, magie, indrumare, bucurie sau tristate si dezamagire. O franghie care ne scoate din locurile ce mai intunecate si adancuri. Totodata, coroana ce incununeaza fiecare moment de fericire, facandu-l unic, special si sa dureze o vesnicie. Toti cautam familia in inimile noastre, mai devreme sau mai tarziu in viata. Toti incercam sa cream familia in jurul nostru si avem nevoie de cineva pe care sa contam, cu care sa ne impartasim gandurile si sentimentele si care sa ne aduca alinare.

A fi imigrant inseamna a depune sacrificiul de a-ti lasa familia in urma cateodata, oricat de dureros ar fi. Unii oameni sunt separati de partenerii sau copiii lor, numarand zilele pana sa se regaseasca din nou. De-a lungul calatoriei noastre prin Sectia de Terapie Intensiva Nonatala, am intalnit atat de multi parinti singuri, care nu aveau nici un sprijin, dar si parinti ce aveau o multime de oameni care sa le intampine bebelusul, chiar daca era un bebelus foarte micut. Vazandu-i pe acesti oameni, ne amintea cat de dor ne era de familiile noastre, nu doar pentru sprijinul ce ni-l puteau acorda, ci totodata pentru ca au pierdut momentul venirii unei vieti pe lume; un moment ce ne reaminteste de puterea si binecuvantarea lui Dumnezeu. Totusi, familia nu inseamna doar a fi impreuna si fericiti mereu, dar si a depasi situatii dificile. Mai mult de cat atat, atunci cand suntem despartiti realizam ce insemnam unul pentru altul si bucuram si mai mult, cand suntem impreuna.

Aurora si Victoria au fost hospitalizate peste 230 de zile, iar fiecare spital avea regulile sale cu privire la programul de vizite. Copiilor care aveau fratiori la Neonatologie, nu le era permis sa viziteze oricand, pentru a evita raspandirea virusurilor. La UCLH, la Sectia de Terapie Intensiva Neonatala, sectie de gradul 3, politica de iarna a fost adoptata pe 3 Octombrie 2017, iar de atunci, Maria nu mai putea sa isi vada surorile. La Whittington Hospital, sectie de gradul 2, politica de iarna a fost adoptata pe 12 Noiembrie, insa fetele au fost mutate aici pe 14 noiembrie. A fost o provocare de a incerca sa fim pretutindeni, si aproape am uitat sentimentul de a fi impreuna, deoarece unul dintre noi trebuia sa aiba grija de Maria, iar celalalt sa fie la spital. Erau zile cand Maria nu isi vedea tatal intrucat acesta se trezea dimineata devreme pentru a merge la munca, iar dupa munca, mergea la spital. Rareori aveam timp sa vorbim fata in fata.

In mijlocul iernii, eu am racit si nu puteam sa le vizitez pe Aurora si Victoria, asa ca sotul meu trebuia sa stea mai mult la spital. In schimb, eu petreceam mai mult timp cu Maria. Intr-o duminica, i-am spus ca o sa mergem sa il luam pe tatal ei de la spital si vom petrece restul zilei impreuna, iar ea a zis: ‘’Dar eu nu am tata. Tata sta doar la spital.’’. A fost sfasietor sa constat cata nevoie avea sa stam cu ea amandoi.

Cand doctorii ne-au intrebat despre Maria, le-am spus ce simtea, iar ei i-au dat voie Mariei sa isi viziteze surorile timp de o ora, cand nu erau prea multi bebelusi in sectie, iar ea nu arata niciun semn de raceala. Era 4 februarie 2018, intr-o dupa amiaza rece cand eu si Maria am ajuns la spital. Cand ajunsesem, ea m-a intrebat: ‘’Esti sigura ca pot intra?’’. Era atat de curioasa sa vada cat au crescut Aurora si Victoria, iar eu eram atat de emotionata. Timp de o ora puteam sa ne privim, sa vorbim si sa radem, fara a ne gandi ce fac Aurora si Victoria, fara a ne simti vinovati ca suntem intr-un loc, dar nu suntem in altul…Dupa o lunga perioada, ne simteam o familie completa din nou. De-a lungul acelei ore ne-am reincarcat bateriile, am umplut locuri goale din sufltele noastre si am adunat amintiri unde ne puteam intoarce ori de cate ori simteam nevoia de a fii impreuna din nou, pana avea sa vina primavara si Mariei ii era permis sa viziteze din nou.

Cateodata, cantitatea nu este atat de importanta cat este calitatea. Lucrurile marunte care sunt facute cu iubire, dedicatie si loialitate, sunt neasemuite si de neuitat.

Iar pentru ca fiecare fotografie spune o poveste, te rog sa gasesti atasate cateva dintre ale noastre din acea zi.

Maria, Aurora si tatal lor.

Maria si Victoria alintandu-se.

Maria, Victoria (stanga), Aurora (dreapta) si tatal lor.

Noi toti…ca o familie ce suntem!

Multumesc ca ai citit!