Un altfel de Craciun

Craciunul este o sarbatoare atat de speciala ce aminteste despre Nasterea Lui Isus, dar si despre motivul Nasterii Lui. In cultura noastra, Craciunul inseamna slavirea lui Isus, aducerea impreuna a familiilor si prietenilor, despre traditii si bunatate. Ultimul loc unde cineva ar dori sa isi petreaca o astfel de sarbatoare este in spital. Totusi, se intampla.

Cand am aflat data la care Victoria si Aurora trebuiau sa se nasca, care trebuia sa fie 10 decembrie, visam la un Craciun magic. Insa, nasterea lor prematura a silit familia noastra sa fie in spital. Ele aveau trei luni, necesitand, inca, sprijin respiratoriu, osciland intre CPAP si Vapotherm, si hranite integral prin tub NG. Pentru acestea, noi nu ne-am asteptat sa vina curand acasa, dar mai degraba ne-am dorit sa ramana stabile, fara raceli sau virusuri.

O surpriza placuta a fost sa vedem personalul medical pregatindu-se pentru sarbatorire si venirea lui Mos Craciun, aducand cadouri frumoase. La fel ca si alti parinti de la acel spital, noi am primit o carte despre calatoria cu un copil prematur, o crema Nivea si un pachet de servetele. Fetele au primit o paturica si un Mos Craciun de jucarie, ambele crosetate si o ciocolata. In seara de Ajun, sotul meu a fost la spital, iar eu acasa cu Maria. Nu ne-am putut aduna toti din cauza restrictiilor pe care spitalul le avea pe timp de iarna. Urmatoarea zi, amandoi am luat primul autobuz de dimineata si am mers la spital. Cand am ajuns, am gasit-o pe Aurora dormind linistita, iar pe Victoria treaza, ca si cum ne-ar fi asteptat. Ele au fost incantate sa-si continue somnul pe piepturile nostre. Zilele ce urmau au devenit la fel ca cele de dinaintea Craciunului. Aceeasi rutina, aceleasi nopti nedormite, aceeasi dorinta de a avea fetele acasa, insa mai multa durere stiind ca fetele trebuiau sa isi petreaca primul Craciun intr-un salon izolat, din care nici nu se vedea afara, fara brad, dar mai ales, fiind atat de bolnave.

Aurora
Decembrie 2017
Victoria
Decembrie 2017

De-a lungul acelor zile, am realizat ca nu suntem singurii, si ca Sectia de Terapie Intensiva Neonatala era plina cu alti parinti si ai lor copii, unii bolnavi, altii mult prea micuti. Am realizat ca nimeni de acolo nu este bogat sau sarac, si ca imparteam aceleasi sentimente. Apoi ne-am gandit ca acela a fost primul Craciun al fetelor noastre in spital, insa am sperat si ne-am rugat pentru multe altele pe care sa le petreaca acasa, ceea ce era posibil. Dar in acelasi timp, unele familii erau constiente de faptul ca isi petrec ultimul Craciun alaturi de cei dragi lor. Cum poate sa indure cineva un astfel de gand?

Acum, dupa doi ani, Victoria si Aurora sunt fete frumoase, destepte, puternice si jucause, care se bucura si se implica in tot ceea ce inseamna pregatirea pentru Craciun, de la impodobirea bradului, pana la gatit si colindat alaturi de sora lor. Acum, privim in urma si vedem visurile devenite realitate, miracolele noastre umplandu-ne vietile cu bucurie.  Parea ca nu vor ajunge aici niciodata, dar au facut-o, noi toti am facut-o.

Aurora, Maria si Victoria (de la stanga la dreapta)
Decembrie 2019

Ca de la parinte la alt parinte care este in spital alaturi de copilasul lui, v-as ruga frumos sa nu renuntati la credinta dumneavoastra, la speranta si forta dumneavoastra. Dumnezeu nu da niciodata mai mult decat puteti duce. Acest Craciun poate fii unul trist, dar este doar unul dintre atatea ce urmeaza. Este ingrozitor sa va vedeti copilasul bolnav, dar niciodata nu ati fii mai fericiti decat atunci cand o sa se faca bine. Cand totul va trece, o sa va ganditi la copilul dumneavoastra ca la unul care poate trece peste orice pe lumea aceasta. Ingrijiti-va! Ei au nevoie de dumneavoastra sanatosi si puternici. Vocea dumneavoastra reprezinta cantecul lor de incurajare. Bratele dumneavoastra sunt o lume intreaga pentru ei. Zambetul dumneavoastra este cel mai bun treatment. Dumneavoastra sunteti tot ceea ce isi doresc ei de Craciun!

Advertisement

Despre familie si emotii

Ce inseamna familia pentru tine?

Familia este un loc unde gasim sprijin, bunatate, iubire, magie, indrumare, bucurie sau tristate si dezamagire. O franghie care ne scoate din locurile ce mai intunecate si adancuri. Totodata, coroana ce incununeaza fiecare moment de fericire, facandu-l unic, special si sa dureze o vesnicie. Toti cautam familia in inimile noastre, mai devreme sau mai tarziu in viata. Toti incercam sa cream familia in jurul nostru si avem nevoie de cineva pe care sa contam, cu care sa ne impartasim gandurile si sentimentele si care sa ne aduca alinare.

A fi imigrant inseamna a depune sacrificiul de a-ti lasa familia in urma cateodata, oricat de dureros ar fi. Unii oameni sunt separati de partenerii sau copiii lor, numarand zilele pana sa se regaseasca din nou. De-a lungul calatoriei noastre prin Sectia de Terapie Intensiva Nonatala, am intalnit atat de multi parinti singuri, care nu aveau nici un sprijin, dar si parinti ce aveau o multime de oameni care sa le intampine bebelusul, chiar daca era un bebelus foarte micut. Vazandu-i pe acesti oameni, ne amintea cat de dor ne era de familiile noastre, nu doar pentru sprijinul ce ni-l puteau acorda, ci totodata pentru ca au pierdut momentul venirii unei vieti pe lume; un moment ce ne reaminteste de puterea si binecuvantarea lui Dumnezeu. Totusi, familia nu inseamna doar a fi impreuna si fericiti mereu, dar si a depasi situatii dificile. Mai mult de cat atat, atunci cand suntem despartiti realizam ce insemnam unul pentru altul si bucuram si mai mult, cand suntem impreuna.

Aurora si Victoria au fost hospitalizate peste 230 de zile, iar fiecare spital avea regulile sale cu privire la programul de vizite. Copiilor care aveau fratiori la Neonatologie, nu le era permis sa viziteze oricand, pentru a evita raspandirea virusurilor. La UCLH, la Sectia de Terapie Intensiva Neonatala, sectie de gradul 3, politica de iarna a fost adoptata pe 3 Octombrie 2017, iar de atunci, Maria nu mai putea sa isi vada surorile. La Whittington Hospital, sectie de gradul 2, politica de iarna a fost adoptata pe 12 Noiembrie, insa fetele au fost mutate aici pe 14 noiembrie. A fost o provocare de a incerca sa fim pretutindeni, si aproape am uitat sentimentul de a fi impreuna, deoarece unul dintre noi trebuia sa aiba grija de Maria, iar celalalt sa fie la spital. Erau zile cand Maria nu isi vedea tatal intrucat acesta se trezea dimineata devreme pentru a merge la munca, iar dupa munca, mergea la spital. Rareori aveam timp sa vorbim fata in fata.

In mijlocul iernii, eu am racit si nu puteam sa le vizitez pe Aurora si Victoria, asa ca sotul meu trebuia sa stea mai mult la spital. In schimb, eu petreceam mai mult timp cu Maria. Intr-o duminica, i-am spus ca o sa mergem sa il luam pe tatal ei de la spital si vom petrece restul zilei impreuna, iar ea a zis: ‘’Dar eu nu am tata. Tata sta doar la spital.’’. A fost sfasietor sa constat cata nevoie avea sa stam cu ea amandoi.

Cand doctorii ne-au intrebat despre Maria, le-am spus ce simtea, iar ei i-au dat voie Mariei sa isi viziteze surorile timp de o ora, cand nu erau prea multi bebelusi in sectie, iar ea nu arata niciun semn de raceala. Era 4 februarie 2018, intr-o dupa amiaza rece cand eu si Maria am ajuns la spital. Cand ajunsesem, ea m-a intrebat: ‘’Esti sigura ca pot intra?’’. Era atat de curioasa sa vada cat au crescut Aurora si Victoria, iar eu eram atat de emotionata. Timp de o ora puteam sa ne privim, sa vorbim si sa radem, fara a ne gandi ce fac Aurora si Victoria, fara a ne simti vinovati ca suntem intr-un loc, dar nu suntem in altul…Dupa o lunga perioada, ne simteam o familie completa din nou. De-a lungul acelei ore ne-am reincarcat bateriile, am umplut locuri goale din sufltele noastre si am adunat amintiri unde ne puteam intoarce ori de cate ori simteam nevoia de a fii impreuna din nou, pana avea sa vina primavara si Mariei ii era permis sa viziteze din nou.

Cateodata, cantitatea nu este atat de importanta cat este calitatea. Lucrurile marunte care sunt facute cu iubire, dedicatie si loialitate, sunt neasemuite si de neuitat.

Iar pentru ca fiecare fotografie spune o poveste, te rog sa gasesti atasate cateva dintre ale noastre din acea zi.

Maria, Aurora si tatal lor.
Maria si Victoria alintandu-se.
Maria, Victoria (stanga), Aurora (dreapta) si tatal lor.
Noi toti…ca o familie ce suntem!

Multumesc ca ai citit!